CNTEE “Transelectrica”- SA realizează activitatea de transport al energiei electrice prin intermediul Reţelei Electrice de Transport (RET), formată din staţii şi linii electrice. RET este reţeaua electrică de interes naţional şi strategic cu tensiunea de linie nominală mai mare de 110 kV.
Volumul de instalaţii gestionat de “Transelectrica”- SA este format din:
79 staţii electrice, din care:
8931.6 km linii electrice aeriene (LEA), din care:
şi 218 unităţi principale de transformare totalizând 37.565 MVA, după cum urmează:
Pentru respectarea condiţiilor de calitate a serviciilor impuse de Codul Tehnic al Reţelei Electrice de Transport (RET), Standardul de performanţă pentru serviciile de transport şi de sistem ale energiei electrice şi de Licenţa de Operator de Transport şi Sistem acordată CNTEE Transelectrica SA, Compania derulează un program riguros de mentenanţă pentru a menţine starea tehnică a instalaţiilor din componenţa RET. Programul de mentenanţă are ca principal obiectiv creşterea siguranţei în funcţionare a RET în vederea evitării unor situaţii care pot conduce la evenimente accidentale nedorite atât pentru reţelele electrice cât şi pentru populaţie sau mediu.
Activitatea de mentenanţă se înscrie în concepţia CNTEE „Transelectrica”- S.A. de management al activelor şi este, conform practicii mondiale, componentă a managementului activelor.
Noua abordare a activităţii de mentenanţă a impus stabilirea unor principii clare în cadrul unei strategii complexe care să conducă la îndeplinirea obiectivelor strategice ale acestei activităţi, ca suport pentru îndeplinirea obiectivelor Companiei.
Acţiunile de mentenanţă se stabilesc cu considerarea programelor de investiţii (retehnologizare şi modernizare, dezvoltare) si sunt corelate cu acestea – atât la nivelul staţiilor cât si al liniilor electrice. În cadrul programelor de mentenanta desfasurate în RET s-au executat si lucrari de mentenanta majora, pe baza unor proiecte tip “Master Plan” care privesc statia sau LEA în totalitate, având în vedere lucrari efectuate practic la toate ansamblurile functionale si care asigura în acelasi timp, prin componenta de investitii, dezvoltarea, modernizarea sau retehnologizarea si pregatirea statiilor pentru teleconducere.
Datorita evolutiei tehnologice extrem de rapide si în conditiile în care durata de viata a majoritatii echipamentelor a depasit 30 de ani, s-au inclus componente de modernizare si retehnologizare, care asigura functionalitatea la nivelul tehnicii actuale, prin înlocuirea elementelor uzate moral si/sau fizic si adaugarea unor elemente (facilitati) suplimentare, inclusiv introducerea de noi tehnologii.
Lucrările de reabilitare (mentenanţǎ majorǎ cu o componentǎ de modernizare / retehnologizare) începute şi efectuate în ritm susţinut în ultimii ani au avut ca element comun adoptarea unor soluţii tehnice corespunzǎtoare funcţionǎrii în siguranţǎ a instalaţiilor.
Implementarea sistemului de telecomandă şi supraveghere a staţiilor electrice de transformare este una din priorităţile Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA, care va conduce la creşterea eficienţei şi calităţii serviciului de transport al energiei electrice, reducerea numărului evenimentelor accidentale şi a cheltuielilor de exploatare şi mentenanţă. Pentru realizarea şi implementarea teleconducerii instalaţiilor electrice s-au parcurs căteva etape importante pentru elaborarea documentaţiilor necesare realizării structurii organizatorice şi funcţionale, realizarea structurii organizatorice, achiziţia de echipamente şi servicii pentru realizarea Centrelor de telecomandă şi supraveghere (CTS) la fiecare Sucursală de Transport, in prezent fiind funcţionale CTS Timişoara şi CTS Sibiu şi fiind elaborate programe de implementare a teleconducerii staţiilor electrice pe următorii ani. Toate aspectele specifice vor fi statuate în politica de telecomanda şi supraveghere a instalaţiilor RET.
In RET se efectueaza, dupa caz, servicii/lucrari de mentenanta:
În condiţiile actuale de producere şi consum al energiei electrice din cadrul Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN), considerând tehnologiile utilizate sau aspecte de legislaţie, proprietate etc. se urmăreşte a se promova soluţii noi, atât de dezvoltare, cât şi implicit de mentenanţă a RET (tipul şi dimensionarea conductoarelor LEA, linii multicircuit pentru utilizarea culoarelor existente, tehnici de lucru sub tensiune - LST, tratarea on-line a izolaţiei la unităţile de transformare, pentru reducerea duratelor de retragere din exploatare şi evitarea costurilor cu congestiile şi consumul propriu tehnologic etc).
Întrucât s-a evidenţiat necesitatea existenţei unui flux unic şi transparent de date şi informaţii privitoare la activitatea de mentenanţă, care să pună la dispoziţie toate datele disponibile şi facilităţi de control al calităţii acestora, pentru activitatea de mentenanţă s-a creat o bază de date specifică şi un sistem informaţional pentru gestionarea, optimizarea şi coordonarea tuturor acţiunilor de mentenanţă.
Stabilirea programului de mentenanţă de perspectivă se face pe baza unor analize multicriteriale (stare tehnică, vechime, importanţă, perspectiva implementării teleconducerii etc), prin care acţiunile de mentenanţă majoră se orientează, prioritar, la instalaţiile de transport al energiei electrice care realizează :
- interconexiunea cu sistemele electroenergetice vecine;
- conexiunile între zone de sistem sau între staţii electrice importante;
- evacuarea puterii de la marii producători;
- alimentarea zonelor importante de consum.
Cu prioritate se execută lucrări pentru evitarea unor situaţii de urgenţă create de inundaţii, alunecări de teren, vandalisme etc.
Se prezintă în continuare câteva realizări din programul de mentenanţă majoră derulat în perioada 2005 – 2010.
Programul de mentenanţă la LEA
Anul 2005
RK LEA 220kV Gutinaş – Dumbrava
RK LEA 400kV Porţile de Fier – Urecheşti
RC LEA 220kV Alba Iulia – Şugag – Gâlceag
RC LEA 220kV Alba iulia – Cluj Floreşti
RK LEA 220kV Reşiţa Timişoara
RK LEA 220kV Brazi Vest – Fundeni
Anul 2006
RK LEA 220kV Fântânele – Gheorghieni
RK LEA 400kV Porţile de Fier – Slatina
Anul 2007
RK LEA 220kV Gutinaş – FAI – Munteni
RK LEA 220kV Mintia – Alba Iulia
RK LEA 220kVBrazi Vest – Târgovişte
RK LEA 220kV Ghizdaru – Turnu Măgurele
Anul 2008
RK LEA 220kV FAI - Suceava
RK LEA 400kV Gutinaş – Bacău Sud
RK LEA 400kV Bucureşti Sud – Slatina
RK LEA 400kV Isaccea – Smârdan c1+c2
RK LEA 400kV Ţânţăreni – Sibiu
RK LEA 220kV Reşiţa – Iaz
Anul 2009
RC LEA 220kV Urechesti – Sardanesti;
RC LEA 220 kV Sardanesti – Craiova Nord;
Consolidare LEA 220 kV Bradu – Targoviste – borna 87;
RK lea 220 kV Pestis – Mintia;
RC racordare LEA la SE Mintia;
Anul 2010
LEA 220kV Bucureşti Sud – Ghizdaru;
LEA 220kV Iernut – Baia Mare 3;
LEA 220kV Lotru – Sibiu Sud 1+2;
LEA 220kV Gutinaş – Focşani;
LEA 400kV Mintia – Sibiu;
LEA 400kV Gutinaş – Braşov
Proiecte de mentenanţă majoră la LEA care încep în 2011 şi se vor finaliza până în 2014: LEA 400 kV CNE – Pelicanu, LEA 400 kV CNE - Gura Ialomitei circ.2, LEA 400 kV Rosiori – Gadalin, LEA 220 kV Portile de Fier – Cetate – Calafat, LEA 400 kV Constanta Nord-Tariverde/Tariverde- Tulcea Vest etc.
Se menţionează faptul că, în fiecare an, s-a executat un volum mare de lucrări urgente pe LEA, ca urmare a existenţei stâlpilor în pericol, precum şi lucrări de intreţinere a culoarului.
Programul de mentenanţă la staţii electrice
- Proiecte de mentenanţă majoră cu componentă de modernizare FINALIZATE (Master plan)
Staţia 220/110kV Piteşti Sud -2005
Staţia 110kV Baia Mare 3- 2006
Staţia 220/110kV Târgovişte -2007
Staţia 220/110 Sălaj- 2007
Staţia 220/110kV Cluj Floreşti -2008
Staţia 220kV Stupărei -2009
Staţia 220/110kV Turnu Măgurele - 2010
Staţia 220/110kV Pestiş – 2010
Staţia 220kV Baia Mare 3 – 2010
Staţia 220/110kV Gheorgheni - 2010
- Proiecte de mentenanţă majoră cu componentă de modernizare IN DERULARE (Master plan)
Staţia 220/110kV FAI – Finalizare 2011
- Proiecte de mentenanţa majoră care încep în 2011 şi se vor finaliza până în 2014: staţiile Aref, Hăşdat, Cluj Est, Isaccea.