Editor de Bunuri

Anunț de recrutare - DIRECTOR DIRECȚIE (UNITATE MANAGEMENT ACTIVE)

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" – S.A. este operatorul de transport și de sistem din România, având un rol cheie pe piața de energie electrică din România. Compania gestionează, operează, întreține, modernizează și dezvoltă sistemul electric de transport și asigură schimburile de electricitate între țările Europei Centrale și de Răsărit. Este responsabilă pentru transportul energiei electrice, funcționarea sistemului și a pieței, asigurarea siguranței Sistemului Electroenergetic Național. De asemenea reprezintă principala legatură dintre cererea și oferta de electricitate, echilibrând permanent producția de energie cu cererea.

Pentru completarea echipei noastre de management în cadrul Unității management active, lansăm selecția pentru ocuparea unui post de:

 

DIRECTOR DIRECȚIE (UNITATE MANAGEMENT ACTIVE)

 

Principalele responsabilități ale postului:

  • coordoneaza si implementeaza activitati si proiecte interne ce conduc la optimizarea financiara, calitativa si de termene, a activitatilor specifice unității organizatorice;
  • are rol de client intern pentru livrabilele specifice ale directiei comerciale (ex. proceduri de atribuire finalizate, contracte semnate);
  • răspunde de aplicarea legislației în domeniul tehnic, investiţii, exploatare –mentenanţă și dezvoltare RET;
  • rãspunde de realizarea eficienta, conform reglementarilor în vigoare şi a procedurilor specifice, a activitãţilor desfãşurate în cadrul subunitatilor organizatorice din subordinea sa directa, în scopul îndeplinirii obiectului si misiunii acestora;
  • rãspunde de îndeplinirea conditiilor licentei pentru transportul de energie electrica si furnizarea serviciului de sistem care se referã la activitãtile specifice obiectului de activitate al UMA;
  • coordoneaza si controleaza realizarea sarcinilor specifice pentru pesonalul de conducere si de executie din cadrul UMA, in conformitate cu atributiile, responsabilitatile si competentele definite prin Regulamentul de organizare si functionare (ROF);
  • rãspunde de mentinerea în stare bunã de functionare a retelelor electrice de transport, a statiilor electrice si a centrelor de teleconducere aflate în gestiune, conform normelor si reglementãrilor în vigoare, precum si de modul de derulare al contractelor privind reparatiile si investitiile în conformitate cu programele aprobate;
  • conduce, coordonează și răspunde de activitatea structurilor organizatorice din subordine pe domeniul de activitate;
  • coordoneaza activitatea de exploatare, mentenanta, investiţii, tehnic, elaborarea şi realizarea Programelor de mentenanţă pe termen scurt, mediu şi lung la nivelul Companiei;
  • coordoneaza activităţile de exploatare, inclusiv a celor privind telecomanda şi supravegherea instalaţiilor electrice;
  • răspunde de elaborarea, implementarea, urmarirea, evaluarea rezultatelor si actualizarea strategiilor de mentenanţă, de exploatare si a celei de telecomandă şi supraveghere instalatii;
  • răspunde de coordonarea acţiunilor de mentenanţă coroborat cu programele de retrageri din exploatare;
  • coordoneaza modul de constituire şi gestionare a stocurilor aferente mentenantei (stoc de securitate de echipamente la nivelul CNTEE "Transelectrica"- S.A., stoc de intervenţie de echipamente şi piese de schimb la nivelul entităţilor teritoriale);
  • raspunde de actualizarea şi urmărirea cadrului contractual în activitatea de mentenanţă (minora şi majoră, lucrări speciale, etc.) dupa caz.

Cerințe:

  • Studii universitare superioare tehnice (S / ECTS+M);
  • Experiență: minimum 8 ani lucrați în unul dintre domeniile: investiţii / tehnic / exploatare-mentenanţă / construcţii energetice;
  • Experienta in proiecte de optimizare a activitatilor de suport si activitatilor de dezvoltare si implementarea performantei prin obiective in companii;
  • Experiență: minimum 5 ani în management organizational si în activitatea de conducere echipe;
  • Cunoasterea activitãtilor reprezentative din Sistemul Electronergetic National – SEN;
  • Cunoasterea legislatiei în domeniul energetic si a reglementãrilor Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei - ANRE;
  • Utilizare PC plus aplicatii soft-uri adecvate;
  • Cunoașterea limbii engleze la nivel mediu (scris si vorbit) reprezinta un avantaj;
  • Excelente abilități de prezentare, comunicare și negociere;
  • Bun organizator, atent la detalii, capacitate de sinteză și analiză, rigoare;
  • Capacitate de a evalua performanța, rapiditate în luarea deciziilor;
  • Persoană dinamică, proactivă și orientată către rezultate;
  • Foarte bune abilități de organizare a timpului.

Notă: Postul de "director direcție Unitate Management Active" (post asimilat conform NFM directorului UNO DEN) necesită acces la informații clasificate secret de stat, nivel minim Secret. Definitivarea pe post este condiționată de obținerea avizului ORNISS de către titularul de post.

Pentru a aplica pe acest post, dacă considerați că îndepliniți toate cerințele menționate mai sus, vă rugăm să trimiteți până la data de 13 august 2018 un Curriculum Vitae actualizat (format Europass, completat în limba română care prezintă concret evoluția carierei profesionale, performanțele în activitate, precum și datele personale) specificând denumirea postului pentru care candidați la Direcția resurse umane, în atenția doamnei Ana Dora Costea (pe adresa de email: dora.costea@ transelectrica.ro).

Relații suplimentare se pot obține la telefon: 021.303.5842.

Ne rezervăm dreptul de a selecționa și de a contacta candidații. După perioada de depunere a CV-urilor, se va pune la dispoziție, după caz, Tematica de examinare și bibliografia aferentă în vederea aplicării metodelor de selecție.


Editor de Bunuri

#hide the portlet