Editor de Bunuri

Precizări de presă

București, 18 septembrie 2019

 

 

PRECIZĂRI

 

Ca urmare a informațiilor publicate în presă referitoare la autenticitatea studiilor președintelui Directoratului CNTEE Transelectrica SA, domnul Marius-Dănuț CARAȘOL, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA face următoarele precizări:

  • În vederea clarificării acestei situații, Consiliul de Supraveghere al Companiei i-a solicitat deja domnului Marius-Dănuț CARAȘOL toate documentele de atestare a studiilor în original, cu recomandarea de a întreprinde personal demersurile către Universitatea Politehnica București pentru validarea autenticității acestora;
  • În măsura în care autoritățile abilitate să autentifice documentele de studii ale domnului Marius-Dănuț CARAȘOL se vor exprima, vor fi dispuse măsurile care se impun în conformitate cu prevederile legale și statutare;
  • Consiliul de Supraveghere al Companiei analizează cu maximă seriozitate și responsabilitate această problemă, având în vedere că Transelectrica este o societate strategică la nivel național și o companie listată la Bursa de Valori București.

 

Serviciul Relații Publice și Comunicare Instituțională


Editor de Bunuri

#hide the portlet