Editor de Bunuri

Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Romania si Polonia au semnat Memorandumul de Intelegere in vederea extinderii CZ-SK-HU Market Coupling către pietele din Romania si Polonia

Pe 11 iulie 2013, reprezentanţi ai autorităţilor naţionale de reglementare (ERU, URSO, MEKH, URE si ANRE), operatorilor de transport şi sistem (ČEPS, SEPS, MAVIR, PSE si Transelectrica) si ai operatorilor de piată/burselor de energie (OTE, OKTE, HUPX, TGE si OPCOM) din Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Polonia şi Romania au semnat Memorandumul de Intelegere privind cooperarea in vederea aderării Romaniei si Poloniei la pieţele integrate de energie electrică pentru ziua următoare din Republica Ceha, Slovacia si Ungaria.

Incepand cu 11 septembrie 2012, Republica Cehă, Slovacia si Ungaria au operat cu succes pietele de energie electrică pentru ziua următoare functionand in regim cuplat (asa-numita CZ-SK-HU Market Coupling). Romania si Polonia au decis să se alăture proiectului trilateral pentru a beneficia de efectele integrării si pentru a contribui la dezvoltarea pieţei interne europene de energie electrică. Cuplarea pietelor nationale de energie electrică pe baza modelului tintă - Cuplare unică prin pret utilizată pentru tranzactionarea energiei electrice pe piata pentru ziua următoare si alocarea implicită a capacitătii de transport transfrontaliere - ar trebui să conducă la o abordare armonizată a organizării pietei, o utilizare mai eficientă a capacitătilor de transport transfrontaliere, o sporire a concurentei, preturi angro pentru energia electrică mai stabile si convergente, precum si o lichiditatea mai mare a pietei.

Acest proiect pentalateral de cuplare a pietelor este denumit 5Market Market Coupling (5M MC). Acesta urmează a fi dezvoltat in conformitate cu tintele europene si viitoarea legislatie UE, tinand cont in acelasi timp de opiniile si solicitările participantilor la piată afectati. Textul Memorandumului de Intelegere este atasat prezentului comunicat de presă.


Editor de Bunuri

#hide the portlet