Asset Publisher
C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. a inaugurat staţia 220/110 kV Barboşi
Peste 5 milioane de euro, bani proveniţi din fonduri proprii, au fost investiţi de către CNTEE Transelectrica SA pentru retehnologizarea staţiei 220/110kV Barboşi. Prestatorul de servicii pentru aceste lucrări a fost un consorţiu format din SC ROMELECTRO SA şi ELECTROMONTAJ CARPATI Sibiu.
Ȋn data de 30 octombrie 2014, la Galaţi, a avut loc ceremonia de inaugurare a Staţiei 220/110 kV Barbosi cu prilejul finalizării lucrărilor de retehnologizare.
Lucrările executate în staţia 220/110 kV Barboşi au avut ca principal scop retehnologizarea instalaţiilor electrice aferente celulelor de 220 kV, astfel încât să se asigure un nivel corespunzător exploatării în condiţii de siguranţă, precum şi automatizarea completă a staţiei Barboşi.
Staţia 220/110 kV Barboşi este un nod al Retelei Electrice de Transport în zona de est a ţării, sursa ce alimentează platforma siderurgică Arcelor Mittal Galaţi şi întregeşte bucla de 220 kV a Sistemului Energetic Naţional (Complexul Termoelectric Brăila – zona Moldova), prin care se asigură evacuarea în sistem a energiei electrice produse de către CN TERMOELECTRICA SA – Complexul Termoelectric Brăila, transferul acesteia către alte zone ale RET şi către SC ELECTRICA SA. Punerea în funcţiune a vechii staţii 220/110kV Barboşi s-a finalizat în anul 1966.
Dezvoltarea şi modernizarea Reţelei Electrice de Transport (RET), creşterea capacităţii de interconexiune cu ţările vecine şi participarea activă la procesele de interconectare a pieţelor de energie din Europa Centrală şi de Est sunt doar câteva dintre direcţiile strategice promovate activ de CNTEE Transelectrica SA.
Transelectrica este Operatorul de Transport şi de Sistem din Romania, care gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reţeaua de transport care cuprinde 81 staţii electrice de transformare, cu o capacitate de circa 37,794 MVA şi 8.834,3 km de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV şi 750 kV, aflate în gestiunea a 8 sucursale de transport
Asset Publisher
Media
Contact Office Image and Relationship with the media: 021/30 35 826
Press Releases
Title | Date | citeste |
---|---|---|
Czech Republic, Slovakia, Hungary, Romania and Poland signed the Memorandum of Understanding aiming to extend the CZ-SK-HU Market Coupling towards RO and PL markets | 17-07-2013 | Read all |
Membership in the new Supervisory Board of Transelectrica SA | 31-05-2013 | Read all |
Transelectrica deals with an offending incident attempting to the security of the National Power System | 24-04-2013 | Read all |
Mr. Stefan GHEORGHE is the new Executive Director General of Transelectrica | 18-02-2013 | Read all |
Poland and Romania to join CZ-SK-HU Market Coupling | 30-01-2013 | Read all |
The representatives of Transelectrica SA have met with the Company main contractors in the annual reunion | 25-01-2011 | Read all |
The managerial team of Transelectrica has received the visit of the delegation of representatives from the Chinese Company State Grid International SA | 20-01-2011 | Read all |
Ion Ariton, minister of economy, commerce and business environment met on Monday, January 17th, with Stelian Alexandru Gal, director general of Transelectrica | 18-01-2011 | Read all |