Precizari privind remunerarea membrilor Consiliului de Supraveghere si membrilor Directoratului CNTEE Transelectrica SA
Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor, din data de 30 mai 2013, a Companiei Nationale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica"–SA, a hotarat urmatoarele:
– limitele generale de remunerare a membrilor Directoratului – intre 6.800 lei brut/lună si 38.000 lei brut/lună ;
– remuneratia membrilor Consiliului de Supraveghere – 7.000 lei net/lună ;
– remuneratia membrilor Consiliului de Supraveghere care sunt desemnati să-si desfăsoare activitatea la nivelul Comitetelor consultative stabilite de Consiliul de Supraveghere – 3.000 lei net/lună.
Precizare – Remunerarea membrilor Directoratului CN Transelectrica SA se va incadra intre cele doua limite stabilite de Adunarea Generala a Actionarilor iar cuantumul efectiv va respecta prevederile legislatiei in vigoare:
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind modificarea şi completarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a intreprinderilor publice Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern conţine următoarele prevederi: „- La regiile autonome şi la societăţile comerciale, componenta fixă lunară a remuneraţiei membrilor neexecutivi ai CA nu poate depăşi media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar din ramura in care işi desfăşoară activitatea regia sau societatea respectivă, medie comunicată de INS; -Remuneraţia membrilor executivi ai CA este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară care nu poate depăşi de 6 ori media pe ultimele 12 luni a caştigului salarial mediu brut lunar din ramura in care işi desfăşoară activitatea regia sau societatea respectivă, medie comunicată de INS, şi dintr-o componentă variabilă revizuită in funcţie de gradul de indeplinire a indicatorilor de performanţă prevăzuţi in contractul de mandat".(www.gov.ro)
Remuneratia si limitele generale de remunerare a membrilor Directoratului si a membrilor Consiliului de Supraveghere fusesera propuse de Comitetul de Nominalizare si Remunerare, constituit la nivelul CNTEE Transelectrica SA, conform OUG nr. 109/2011 si fusesera publicate in materialele de lucru ale Adunarii Generale a Actionarilor cu 10 zile inainte de Adunarea Generala a Actionarilor, din data de 30 mai 2013, cand nu mai exista posibilitatea legala a modificarii ordinii de zi sau notelor de fundamentare (Legea nr. 31/1990 art.117^1).