Editor de Bunuri
Oferta publica Secundara
Oferta Publica Secundara de Vanzare de actiuni Transelectrica a avut ca scop vanzarea a 10.995.472 actiuni ale CNTEE Transelectrica SA, detinute de Statul Roman prin OPSPI.
Oferta, care a fost intermediata de un sindicat format din Banca Comerciala Romana, Intercapital Invest si Swiss Capital, s-a derulat in perioada 14.03 - 27.03.2012, prin sistemul electronic al Bursei de Valori Bucuresti.
Oferta a fost una deschisa, situatia in timp real a subscrierilor in oferta fiind disponibila pe site-ul bvb.ro, aici
In cadrul ofertei investitorii au putut pot subscrie la orice pret situat intre 14,90 si 19,20 lei/actiune, inclusiv capetele intervalului. Astfel, investitorii in oferta au putut cumpara actiuni la un pret situat sub pretul de la bursa al actiunilor Transelectrica, beneficiind si de dividendele acordate de companie din profitul anului precedent.
Oferta de vanzare de actiuni Transelectrica s-a incheiat cu succes in ziua de 27 martie 2012. In cadrul ofertei au fost subscrise actiuni reprezentand 158,83% din numarul de actiuni oferite (17.464.106 actiuni subscrise fata de 10.995.472 actiuni oferite).
Pentru transa investitorilor mari valoarea fiecarei subscrieri trebuia sa fie mai mare sau egala cu 500.000 lei. Actiunile oferite in cadrul acestei transe au reprezentat 90% din total. In cadrul transei s-au subscris 14.393.929 actiuni fata de 9.895.925 actiuni oferite (nivel de subscriere de 145,45%); numarul de ordine de subscriere in aceasta transa a fost de 122. Pretul de oferta pentru transa investitorilor mari a fost stabilit la 14,90 lei/actiune.
Pentru transa investitorilor mici valoarea fiecarei subscrieri trebuia sa fie mai mica de 500.000 lei. Actiunile oferite in cadrul acestei transe au reprezentat 10% din total . In cadrul transei s-au subscris 3.070.177 actiuni fata de 1.099.547 actiuni oferite (nivel de subscriere de 279,22%); numarul de ordine de subscriere in aceasta transa a fost de 1.330. Pretul de oferta pentru transa investitorilor mici a fost stabilit la 15,71 lei/actiune.
Informatiile oferite despre Transelectrica si oferta de vanzare de actiuni pot fi consultate in prospectul de oferta publica, disponibil mai jos.
Oferta TEL este considerata un succes pentru ca:
- s-a realizat vanzarea integrala
- în intervalul de pret stabilit (14,90 - 19,20 lei), investitorii institutionali au suprascris cu peste 45% iar segmentul de retail a suprascris cu peste 179%.
- pretul mediu de subscriere a fost mai mare decat pretul minim cerut
- a crescut free-float-ul BVB
Succesul ofertei Transelectrica arata potentialul de finantare al pietei de capital din Romania si reprezinta o premisa a succesului ofertelor viitoare avute in vedere de Statul Roman.