Editor de Bunuri
Pașii următori către integrarea piețelor din Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România și Polonia
În urma semnării la 11 iulie 2013 a Memorandumului de înțelegere, Comitetul director al 5M MC (Proiectul de cuplare a piețelor din cele cinci țări), compus din reprezentanţi ai autorităţilor naţionale de reglementare (ERÚ, ÚRSO, HEA, URE și ANRE), operatorilor de transport şi sistem (ČEPS, SEPS, MAVIR, PSE și Transelectrica) și ai operatorilor de piață/burselor de energie (OTE, OKTE, HUPX, TGE și OPCOM) din Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Polonia şi România, a discutat pașii următori către integrarea piețelor pentru ziua următoare de energie electrică.
Inițial, părțile s-au confruntat cu un aspect fundamental privind organizarea pieței în contextul altor activități de integrare și de interconectare a piețelor de energie electrică. Sondajul de opinie adresat companiilor active pe cele cinci piețe a vizat colectarea feedback-ului cu privire la posibilele implicaţii ale aranjamentelor propuse, în principal stabilirea orei limită de transmitere a ofertelor (GCT) și scopul integrării pieței (consulta chestionarul aici).
Pe baza unei analize detaliate a rezultatelor sondajului de opinie, autoritățile naționale de reglementare au concluzionat că nu există o poziție comună în rândul participanților la piață în toate piețele implicate cu privire la scenariile propuse de cuplare a piețelor din cele cinci țări. Pentru a nu împiedica integrarea în continuare a pieţelor, Comitetul director a adoptat poziția autorităților naționale de reglementare, adică proiectul de cuplare a piețelor va începe cu ora 11:00 ca oră limită de transmitere a ofertelor și va implica piețele pentru ziua următoare de energie electrică din Republica Cehă, Slovacia, Ungaria și România. Se va urmări cât mai mult posibil conformitatea cu dezvoltările din regiunea NWE (Nord-Vest Europa). Se va asigura strânsa cooperare între partenerii proiectului 5M MC care să contribuie la viitoarea integrare a pieței. Opinia comună este aceea că implementarea cuplării cu piața poloneză se va realiza ulterior, în contextul inițiativei CEE FBMC (Cuplarea piețelor din Europa Centrală și de Est pe bază de fluxuri). În același timp, cele cinci burse de energie vor continua să coopereze pentru implementarea soluției PCR (Cuplarea prin Preț a Regiunilor), declarată model țintă în vederea integrării europene.
Editor de Bunuri
Media
Știri și evenimente
Titlu | Data | citeste |
---|---|---|
Transelectrica modernizează sistemul de contorizare și management al datelor de măsurare a energiei electrice pe piața angro | 09-03-2023 | Citeste tot |
Angajații Transelectrica beneficiază de sesiuni de informare și conștientizare în materia drepturilor omului, privind nediscriminarea și egalitatea de șanse, printr-o campanie susținută de Companie în parteneriat cu CNDC | 07-02-2023 | Citeste tot |
Transelectrica testează în premieră Tehnologia LiDAR | 11-01-2023 | Citeste tot |
C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. a primit vizita domnului Peder Andreasen, Presedinte si CEO al Energinet.dk si Presedintele Retelei Europene a Operatorilor de Transport si Sistem pentru energie electrica ENTSO-E | 03-11-2015 | Citeste tot |
C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. a inaugurat staţia 220/110 kV Barboşi | 30-10-2014 | Citeste tot |
Specialiştii C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. au concurat în cadrul Trofeului Energeticianului | 23-07-2014 | Citeste tot |
CNTEE Transelectrica SA a incheiat derularea proiectului “Retehnologizarea staţiei 400/110 kV Braşov” cu sprijinul instrumentelor structurale | 15-04-2014 | Citeste tot |
Lansarea cuplării pieţelor din Republica Cehă, Slovacia, Ungaria şi România planificată pentru 11 noiembrie 2014 | 09-04-2014 | Citeste tot |
Prezentare Rezultate 2013 | 31-03-2014 | Citeste tot |
COMUNICAT DE PRESA | 21-02-2014 | Citeste tot |
Cuplarea pietelor din Republica Cehă, Slovacia, Ungaria si România va fi lansată în Trimestrul 4/2014 | 19-02-2014 | Citeste tot |
Conducerile Transgaz şi Transelectrica s-au întâlnit cu comisarul european pentru energie | 14-02-2014 | Citeste tot |
Incident LEA 400 kV Tulcea Vest – Tariverde | 09-02-2014 | Citeste tot |
Comunicat privind tranzactionarea obligatiunilor emise de Transelectrica | 16-01-2014 | Citeste tot |
Incidentul produs la instalaţiile din gestiunea Transelectrica - ST Cluj | 11-01-2014 | Citeste tot |
Informare de presa privind defectul produs pe linia Veresti 110kV in statia Suceava | 02-12-2013 | Citeste tot |
C.N Transelectrica a finalizat lucrarile la linia aeriana de interconexiune cu Republica Moldova | 21-11-2013 | Citeste tot |
Pașii următori către integrarea piețelor din Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România și Polonia | 26-08-2013 | Citeste tot |
Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Romania si Polonia au semnat Memorandumul de Intelegere in vederea extinderii CZ-SK-HU Market Coupling către pietele din Romania si Polonia | 17-07-2013 | Citeste tot |
Retehnologizarea statiei 400/110/20 kV Tulcea Vest | 12-06-2013 | Citeste tot |
Precizari privind remunerarea membrilor Consiliului de Supraveghere si membrilor Directoratului CNTEE Transelectrica SA | 03-06-2013 | Citeste tot |
Componenta noului Consiliu de Supraveghere al C.N. Transelectica S.A. | 31-05-2013 | Citeste tot |
Transelectrica se confrunta cu un incident de natura infractionala care atenteaza la securitatea Sistemului Electroenergetic National | 24-04-2013 | Citeste tot |
Domnul Stefan GHEORGHE este noul Director General Executiv al Transelectrica | 18-02-2013 | Citeste tot |
Romania si Polonia urmeaza sa se alature cuplarii pietelor din Cehia, Slovacia si Ungaria | 30-01-2013 | Citeste tot |
Dispecerul Energetic National - 60 de ani de echilibru şi siguranţă | Citeste tot | |
C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. a incheiat derularea proiectul “Retehnologizarea staţiei 220/110 kV Mintia” cu sprijinul instrumentelor structurale | Citeste tot | |
Reprezentanţii CN Transelectrica SA s-au intalnit în cadrul reuniunii anuale cu principalii contractori ai companiei | 25-01-2011 | Citeste tot |
Conducerea Transelectrica a primit vizita delegatiei formata din reprezentanti ai Companiei chineze State Grid International SA | 20-01-2011 | Citeste tot |
Domnul Ion Ariton, ministrul Economiei Comerţului si Mediului de Afaceri, s-a intalnit luni, 17 ianuarie, cu domnul Stelian Alexandru Gal, directorul general al Transelectrica | 18-01-2011 | Citeste tot |