Asset Publisher
Specialiştii C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. au concurat în cadrul Trofeului Energeticianului
Peste 100 de energeticieni din toate colţurile ţării au participat la etapa naţională a Trofeului Energeticianului, ediţia 2014, organizată de C.N.T.E.E Transelectrica S.A. prin Sucursala de Transport Bacău,
Evenimentul a avut loc în perioada 15-19 iulie la Iaşi.
Concursul "Trofeul Energeticianului" îşi propune drept obiectiv stimularea interesului şi a preocupărilor salariaţilor din domeniul transportului energiei electrice, pentru creşterea performanţei profesionale, precum şi pentru popularizarea meseriilor specifice sectorului energetic.
Competiţia, devenită deja tradiţională, se adresează specialiştilor din TRANSELECTRICA, SMART şi TELETRANS, se desfăşoară pe 9 secţiuni şi cuprinde 3 probe (teoretica, practică şi proba cu public) axate pe 9 domenii de specialitate: Conducere operativă DEN/DET (Dispecer Energetic Naţional/ Teritorial), Deservire operativă CTSI (Centre de teleconducere, supraveghere instalatii), Deservire operativă staţii retehnologizate, Mentenanţă şi receptii echipament primar din staţii electrice, Mentenanţă şi recepţii lucrări LEA (Linia Electrica Aeriana), Mentenanţă şi recepţii PRAM (Protecţie prin relee si automatizări monitorizate), Ȋncercări profilactice, Telecomunicaţii, Deservire operativă staţii neretehnologizate, precum şi un test fulger de Protecţia muncii.
Cei mai buni dintre specialişti au fost premiaţi, pentru fiecare secţiune în parte, fiind acordate câte 9 premii pentru fiecare loc I, II, III.
Ziua energeticianului, marcată pe 20 iulie de lucrătorii din sectorul energetic, stă sub semnul patronului spiritual, Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul şi, ca de fiecare dată, este un moment de sărbătoare, de omagiere a celor care, prin munca lor, proiectează, realizează, exploatează şi întreţin Sistemul Electroenergetic Românesc.
Asset Publisher
Media
Contact Office Image and Relationship with the media: 021/30 35 826
Press Releases
Title | Date | citeste |
---|---|---|
PRESS NOTIFICATION | 03-12-2012 | Read all |
Regional reunion of great electricity networks CIGRE in Sibiu | 10-10-2012 | Read all |
Regional reunion of great electricity networks CIGRE in Sibiu | 10-10-2012 | Read all |
On May 3rd, 2012 Co. Transelectrica - Transmission and System Operator of Romania commissioned its 80th transmission substation, namely the 400/110 kV Rahman | 07-05-2012 | Read all |
PRESS NOTIFICATION | 26-02-2012 | Read all |
Romania formally expressed the interest to join the project for coupling the Czech, Slovak and Hungarian electricity markets | 20-12-2011 | Read all |
Transelectrica is initiating a new project to increase the interconnection capacity between Romania and Serbia - the 400 kV double circuit OHL Resita–Panchevo | 31-10-2011 | Read all |
Transelectrica is celebrating five years since the first transacting day of the shares that the Company issued on the regulated market | 06-09-2011 | Read all |
The managerial team of Transelectrica received a visit of Company Moldelectrica from the Republic of Moldova | 28-08-2011 | Read all |
Transelectrica has received the visit of the friendship parliamentary group Sweden - Romania | 23-05-2011 | Read all |
Transelectrica has officially inaugurated the 400 kV substation Tariverde from Constanta County | 18-05-2011 | Read all |
Mr. HORIA HAHAIANU is the new Director General of Transelectrica | 11-05-2011 | Read all |
The international Symposium Protection of the critical power infrastructure - Energy-communications inter-dependencies and dependencies. | 18-04-2011 | Read all |
The director general of Transelectrica, Mr. Stelian Alexandru Gal participated to the bilateral meeting of companies Ukrenergo and Transelectrica | 28-02-2011 | Read all |
The director general of Transelectrica, Stelian Alexandru Gal, has participated to the 21st meeting of the members from ENTSO-E Steering Committee | 31-01-2011 | Read all |