Web Content Display
Raport anual 2024 privind aplicarea Legii 544/2001
Raport anual 2023 privind aplicarea Legii 544/2001
Raport anual 2022 privind aplicarea Legii 544/2001
Raport anual 2018 privind aplicarea Legii 544/2001
Raport anual 2017 privind aplicarea Legii 544/2001
Raport anual 2015 privind aplicarea legii 544/2001
Informatii solicitate de actionari
Formular pentru solicitare de informații în baza Legii 544/2001
În cazul în care o persoană consideră ca dreptul privind accesul la informațiile de interes public a fost încălcat, aceasta se poate adresa cu reclamație administrativă (Anexele 5 şi 6 la HG 123/2002) Directoratului Companiei.
Persoana care se consideră vătămată în drepturile sale poate depune reclamația administrativă la sediul Companiei în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţa a refuzului explicit sau tacit al angajaţilor din cadrul Companiei pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001 şi ale normelor metodologice.
Răspunsul motivat la reclamaţia administrativă se transmite persoanei care a formulat-o în termen de 15 zile de la data înregistrării, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă. În cazul în care reclamaţia se dovedeşte întemeiată, răspunsul va conţine informaţiile de interes public solicitate iniţial şi, de asemenea, după caz, va menţiona măsurile dispuse.
Pentru analiza reclamatiilor administrative ale persoanelor, vizând nerespectarea prevederilor Legii nr. 544/2001 şi ale norme metodologice la aceasta, la nivelul fiecărei autorităţi sau instituţii publice se constituie o comisie de analiză privind încălcarea dreptului de acces la informaţiile de interes public.
În condiţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare, persoana care, în continuare şi după soluţionarea reclamaţiei administrative, se consideră vătămată în drepturile sale prevăzute de Legea nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare, poate face plângere la secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti în termen de 30 de zile de la expirarea termenelor prevăzute la art. 7 din Legea nr. 544/2001.
Scutirea de taxa de timbru, prevăzută la art. 22 alin. (5) din Legea nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare, pentru plângerea la tribunal şi recursul la curtea de apel nu include şi scutirea de la plata serviciilor de copiere a informaţiilor de interes public solicitate.
Formular de Reclamație administrativă, în caz de refuz nejustificat
Formular de Reclamație administrativă, în caz de netransmitere a răspunsului în termenul legal
Lista Documentelor de Interes Public - conform Legii 544/2001
Contact informații de interes public / mass-media
Persoană de contact: Oana Miriță
Tel: 0749.271.210
Email: [email protected]; [email protected]